A doua lectie de permacultura!

Ne-am reîntâlnit cu mult mai multă tragere de inimă.

Dacă la început nu a fost decat curiozitatea, acum am început să ne clarificăm ideile. De ambele părți.

Ne-am înmulțit atât ca membri, cât și ca idei - foarte multe, interdisciplinare.

Oare nu asta ne-am dorit? Un dialog, având ca suport permacultura?

In orice caz asta a ieșt, chiar dacă  deocamdată "grădina" nu este decât pretextul. 

În prima zi, puțină practică ne-a împins spre experiențe noi, la mai multe discuții și în final la un somn odihnitor. (sper :-) )

A doua zi  am vizitat grădina din Medias unde funcționează cele mai multe din ideile noastre. Vom construi și o mică baltă care să aducă elementul apă în biotop.
 Diferențele în comparație cu o grădină clasică sunt acum din ce în ce mai evidente.

La cele mai multe plante ne-a reușit auto-însămânțarea întradevăr "în pas cu natura" ( chiar și la tomate ).

Deși postez cu întârziere, merită ! În primele zile după weekend, colegii noștri din București au aplicat deja în practică unele experiențe, iar eu am început să lucrez la baltă.

Vă țin la curent, dacă funcționează.

Să vedem ce o sa iasă. În general !

Plantarea cartofului

Grădina a început să  "vegeteze" mai cu suflet, iar natura, mai dur uneori, își revendică drepturile. 

Pe lângă multe alte lucrări primăvara în permacultură - și puțin mai deosebită - este cultivarea cartofului.

 


Eu procedez în felul următor: pregătesc din toamnă o porțiune de teren, bine acoperită cu resturi vegetale. 

 

In ianuarie pun cartofii la iarovizat, iar la plantare arată încolțiți destul de bine - cam așa:

 

Se deschide un șant prin înlăturarea resturilor vegetale.

 

Eventual, putem umple șantul cu mraniță semidescompusă.

 

In acest strat se afundă cartofii și se acoperă ușor.

 

Totul se reacoperă cu resturile vegetale aflate la îndemână, urmând ca după răsărire, stratul să fie îngroșat periodic.

Metoda este interesantă, având și unele avantaje, dar amănunte la  rubrica "intrebări" !

Prima lecție de permacultură!

Am ținut prima lecție de permacultura! 

Deși a fost frig, însă nu foarte, noi am ”spart gheața”. 

Puțini, dar motivați, AM INCEPUT!

A fost pentru noi organizatorii cam ce ne-am dorit. 


Cu acceptul participanțlor, un dialog, o dezbatere, dar mai ales, o ieșire din cotidian.

Peisaje transilvane, aplicații practice în grădină, o masă gătită în comun și o noapte la gura sobei în condiții de campanie.

 

 












Mult, puțin?

Marele câștigător, pe lângă ce ne-am propus, rămâne însă dialogul.

 
Am avut surpriza (foarte plăcută de altfel) de a întâlni oameni cu preocupări mult diferite de ale noastre, dar deschiși spre binele comun.

O provocare,  unde diversitatea a fost la ea acasă! // Loti Kovacs

Despre cărări

Metaforic vorbind și iarna își are "cărările" ei așa că deocamdată a plecat de pe la noi, fără urmări mai deosebite. 

Tot despre cărări, de urmat, de data asta,  vedem aspectul a două grădini la 2 aprilie:

- una clasică 

și una în permacultură 

Aici ”cărările” se despart și trebuie să alegem pentru că cele doua căi sunt divergente.

Și acum, despre cărările propriu-zise. De ce sunt atât de importante încât să merite o postare? In primul rând pentru că în grădina noastră vor fi permanente, iar în al doilea rând, fiind o amenajare artificială, trebuie să influențeze cât mai puțin buna funcționare a grădinii

Ca regulă generală, ele trebuie să fie cât mai puține, să asigure accesul optim în toată grădina, să taseze cât mai puțin solul și să lase cât mai puțin loc descoperit. Prin bordurare cu iarba sau/și alte materiale, să asigure un loc de refugiu pentru insecte și alte vietăți.

 

După intensitatea traficului (în special) putem avea cărări:

- centrale - aici se admit materiale mai dure (beton, cărămidă, piatră)

 Este indicat să fie cât mai puține și doar dacă se justifică.

- laterale, cu trafic nomal, acoperite în general cu resturi vegetale grosiere;

 sau eu folosesc corzile de la struguri tăiate mărunt,

 

și distribuite uniform pe cărare. 

Toate aceste materiale asigură o bună acoperire, elasticitate și de aceea o bună protecție la tasare; în timp prin descompunere lentă aduce și un aport de materie organică în sol. Prin acest strat crește destul de bine iarba, care le și bordurează totodată. 

Acest tip de cărare este cel mai bun compromis între util și funcțional.

-    de capăt – în general prefer să fie înierbate. Iarba sau amestecul de ierburi folosit rămâne la alegerea fiecăruia, însă cele mai bune sunt cele care cresc singure în acel loc și nu cresc prea înalte.

-          impropriu, dar pe post de cărare putem folosi scânduri, deși acestea

produc o tasare considerabilă. 

De aceea ele se considera temporare și nu trebuie folosite decât atunci când nu avem altă soluție.

Cărările bine amenajate mai au un avantaj practic de data aceasta. Ne permit accesul în grădina pe orice vreme, cu pagube minime.

Acum mai rămâne de instalat pe cărare, la ieșirea din grădină un ștergător solid de ghete.  Nu are rost să cărăm tot pământul din grădină, acasă.

Drum bun!